să uităm cum se aude muzica
este destul
se prinde în noi rădăcina lăstarului
care nu ştie să devină
ce nu va ţine de umbră
şi nici adăpost de ploaie sau vânt
va umbri înăuntrul
ramificându-se
ca îndoiala în minte

să uităm cum se vede culoarea
cerului dintâi
a soarelui de pe urmă
atât este nevoie să crească pe noi
o scoarţă
precum ciuperca peste copac
putrezindu-l
dincolo de care va adormi tot blândul
lăsând privirile fiarei către afară

priveşti la peştele din acvariu
şi îţi imaginezi că singura lui grijă a fost să-i fie schimbată apa
dar l-ai visat azi noapte
cum se lepăda de solzi şi dansa în ploaie

a avut parte de o moarte bună