Lumina de franjuri din frunze neperechi,
refuzul umbrelor din ce în ce mai goale,
întortocheat arcușul a cânt în urechi,
eu, înnodat la malul cărnii tale.

Palid, stingher, am să mă uit,
uitându-te-ntre buze, guri petale,
mușcate-adânc în așternuturi vechi,
coapte zmeure, pulpele tale.

Am să mă culc apoi, fără rușine,
unde coapsele-ți preling, miere de melci,
s-ascult eu rob pierdut de sine,
întunericul obrajilor tăi, sidelci.

Când îmbuibați vom adormi-nspre dimineață,
visând că-i noapte iar, tânjind plăpânzi,
ne-om revedea ca printr-o ceață-n viață,
mâncând coliva, ochilor flămânzi.