păcat, viața pe nimicuri se consumă,
vântul dispersează cohorte de umbre,
cerul plânge, lacrimi se preling pe hună,
previziunile de viitor sunt sumbre.

în labirintul nopții mă zbat să ies,
visuri se cațără pe ziduri de beton,
multe sentimente mai am de dres
să retrăiesc starea de bonton.

un pahar cu amar beau zilnic,
de când iubitul meu este în cer,
nu mai pot schimba destinul schivnic,
nici nu pot schimba timpul auster.

sorb din căușul luminii un leac,
să vindec iubirea sfârșitului de veac.