am locul meu în lume,
presărat cu praf de stele,
dar și cu noroi,
pe care îl spală ale ochilor ploi.

sunt acoperită de răsăritul luminii,
iubirea să-mi ferească de nebune vânturi
lupt din copilărie să-mi fac un nume,
cu poezia înrădăcinată în fibre.

trăiesc sentimente puternice,
care nu pot fi ignorate,
creez cu ele versuri edenice.

beau zilnic din izvorul poeziei,
care curge genial și divin,
care trasează calea spre iluminare.

poezia îmi spune să mă iubesc mai mult,
să mă prețuiesc mai mult,
ca și cum aș fi o zeiță.

îmi pregătesc amurgul de boemă,
cu lauri pe frunte ca o diademă.