Dacă aș îngenunchea sub umbra ta,
cu buzele arse de drumuri neumblate,
și ți-aș lăsa pe pielea fierbinte
o urmă de vânt și dor,
n-ai tresări puțin, ca un țărm când marea
își retrage sărutul?

Dacă te-aș prinde în tăcerea serii,
când lumina cade obosită peste pleoape,
și ți-aș mângâia palma ca pe o frunză
gata să cadă în toamnă,
n-ai strânge degetele cu teamă,
să nu-mi risipești atingerea?

Și dacă într-o zi, din nerăbdare,
ți-aș săruta pașii,
ai păși mai încet, mai aproape,
de frică să nu-mi alungi
urma inimii din praful drumului?