închid tristețea cu aurit zăvor,
să mă bucur mult de noul răsărit,
beau cafeaua pe al soarelui pridvor,
speranțe de viață s-au înstărit.

poeme în lumină mai am de făurit,
doar la lucruri minunate să mă gândesc,
învăluită de seninul cerului vălurit,
în slujba binelui cu sufletul trudesc.

acum în oceanul iubirii nețărmurit,
dorințe și speranțe se oglindesc,
cu răutatea lumii nu m-am lămurit,
oamenii rechini pretutindeni pândesc.

o lume ideală vreau să plămădesc,
sentimente de-a valma mă năpădesc.