Îmi imaginam că scriu poezie
Și multe alte adâncuri din care
Credeam că îmi îmbumbă
Cerul cum în fluturi
Împerecheri
Mortuare.

Apoi am înțeles că poeziei
În ființă îi cresc uitări care
Din stele prin întuneric
Privesc la întâmplare.

Și că în ea rămân,
Asemenea ție, fără mine,
În căderea cu care umplem
Cu pământ cenușa
Din ruine.

Sâmbur de foc care
În cuvânt, ca în inimă,
Răsare din orizont
Ca un soare
Copt.