După muncă,
de vreo două ori pe săptămâna,
mama îsi schimba hainele şi mâinile
şi pleca la madame Polercă;
când se-ntorcea,
braţele ca mămăliga rece
îi erau pline de sacoşe cât mine,
cu umerii în A
şi cu ferestre de vară pe buze se-ntorcea.

Secam borcanul de zacuscă,
gutuile cu gust de duminică însorită,
pungile până la fund,
mă trânteam în maldărul de bunătăţi,
învăţam pe de rost bătaia de inimă a fiecărei firimituri,
foşnirea culorilor pe limbă o învăţam ca-ntr-un somn cu burta goală,
şi că toate au gustul palmelor mamei învăţam.

Ea doar îmi cobora zâmbete
la fiecare muşcătură,
ecoul ochilor ei se ascundea în câte un măr
lăsat pentru mai târziu.

Şi când se însera,
mă învelea cu alte degete – mai albe, mai subţiri, roşii la capete –
şi cu umerii făcuţi cer mentolat mă învelea.

Uneori,
venea cu mâinile goale.

Le luam, sărutam tremuratul din ele
şi mă săturam.

Azi,
când îi cuprind palmele tăiate,
pe obrajii mamei apar toate merele de mai târziu,
iar afară se face duminică.

(2012, Iaşi)