Vântul suflă sărat, dinspre Mediterană,
Și soarele apune pe plaja catalană,
Lăsând în urma lui doar umbre călătoare,
Ce se topesc ușor sub mângâieri de mare.

Luminile orașului tremură-n ape cuminți,
Purtând pe oglindă iubiri neștiute.
Marea ascultă, adâncă și grea,
Doruri pierdute în nopți absolute.

Noaptea coboară pe țărm ca o ceață,
Ascunde sub pași nisipul răcit.
Briza îmi șoptește povești rătăcite,
Iar valul le duce în larg, liniștit.

Aerul poartă miros de furtună,
Și marea suspină sub cerul tăcut.
Apele poartă dorința uitată,
Timpul se pierde în noaptea de lut.

Pășesc prin umbre, străin și tăcut,
Simțind cum marea mă cheamă-ntr-o vrajă.
Iar valul, purtând un ecou abătut,
Îmi lasă pe piele sărată o strajă.

...la Mediterană.