Mi-am trimis pasărea sufletului
să zboare, să zboare
și să treacă hotarele
care despart viața de moarte
și timpul de eternitate,
ca să-mi aducă în plisc
un ram oarecare,-nverzit
o frunză sau floare,
să mă conving
că mai există speranță
pentru o nouă viață
și o aștept și-acum ca să se-ntoarcă,
închis ca într-o temniță în arcă,
cu ochii ațintiți înspre catarg,
acolo unde sper să se așeze,
când va sosi istovită din larg