Altă dată, prin sufletul meu
trecea un râu de poezie
și mulți veneau ca să ia apă vie din el,
ori să se scalde de nădușeli,
iar râul acesta traversa o pustie,
de pământ și de cer,
și locul din care izvora
ca și cel în care se vărsa,
era un mister chiar și pentru mine,
Azi nu mai vine să se adape de la el nimeni,
și în albia sa, dacă mai curge un firicel,
cât să-mi ajungă să beau,
și să mă răcoresc în el,
și fie că vreau sau nu,
într-o zi va seca de tot,
și prin albia lui, va curge atunci,
întâi praf, apoi foc
și la sfârșit cenușă