mâine nu mai există, dragule!
ai rostit sentinţa
în timp ce eu mă feream de această concluzie
ca de un final nescris
o întreagă clepsidră sădită în mine
de ce nu m-ai lovit cu un obiect casnic?
prăjitorul de pâine, telecomanda, biblioteca
aş fi primit bucuros lovitura
oricărui clişeu inocent din care ne-am putea reveni.
viaţa nu-i un film
am auzit odată într-o viaţă
nu poţi lipi un alt om
doar nu e ghiveci pentru petunii
nu-l poţi păstra suvenir pe noptieră.
mâine nu mai există pentru nimeni, dragă! am ripostat
nici nu m-ai privit
o încercare inutilă, am înţeles
noi doi nu mai împărţim acelaşi ghiveci
îmi iau rădăcinile şi plec