post-coitum

abia aștept să văd cairo sub clar de lună cînd pașii tăi coboară trepte
clapele unui pian uriaș și acel vibrato spune că nu mai alergăm nicăieri
că lumea e într-un post-coitum cu lumea de ieri și din covoare începe să crească iarbă
miroase a ceai și a deșert, miroase a pînze albe și pielea ta face stelele să strălucească
mai tare, mai tare, pînă pocnesc

nu am fost niciodată în egipt dar îl văd în ochii tăi, un alt post-coitum
în care pisicile ating luna cînd își ridică, pline de ifose, coada
humphrey bogart spune replica lui celebră iar eu încasez un glonte pentru tine
și numesc asta iubire, fumez o țigară și încerc să ard și eu cu ea
ca biblioteca din alexandria, să îți fac loc pentru un dans în creier

un dans în piața tahrir, un dans în vîrful piramidei
un dans goală pe nisip așteptînd dunele să vină spre tine
cum ți-ai alege un val de nisip și o noapte de dragoste sub luna plină
care stă să cadă peste noi ca o amorțeală, un hașiș la o cîntare cu ceai karkade
mîna ta îngropată în a mea, gura ta îngropată în a mea
amîndoi în delta cea mai pură a ființei tale, pînă noaptea se sinucide nervos
în miezul zilei

te-am invadat pe tine de parcă aș fi cucerit lumea, universul, legile fizicii și pe dumnezeu
deșertul s-a născut sub coapsele tale fierbini, la fel apocalipsa
dimineața îți fluturi chiloții ca pe un steag alb și mă inviți la o cafea amară
am fost împreună în cairo, în levant, în magreb, zîmbești și îmi spui
nu mai sunt vie, cei vii nu știu decît viața, eu știu totul acum
muezinii au cîntat o altă religie, de parcă ne-ar fi ascultat inimile

au cîntat de parcă atunci cînd ai gemut ai fi rupt pagini din cartea sfîntă
și am fost de acord amîndoi că iubirea nu mai e iubire
e supraviețuire.