|
agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
|
|
| |||||
| Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Le pacte du diable Contact |
Les commentaires des membres
Visualisations: 899
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-05-10 | [Ce texte devrait être lu en romana] |
Cămașa roșie-nflorată
pe care o purtai odată o văd pe scaun șifonată și-mi amintesc cum altădată fiind în ea înveșmântată ți-am spus — nu vrei s-o scoți un pic să ne iubim sub clar de bec, iubita mea cu nume grec și tată sârb cu fața lată care de gât m-a prins cândva și mi-a șoptit atâta — băi, tu, pezevenghi de cinșpe lei, asta nu-i curvă adunată din cine știe ce speluncă în care, ca să fugi de muncă, o iei și-o pui să-ți ție hangul cu lăutarii și cheflii de-au învățat-o toți calii și-ajuns-a, iată, deșelată nu fată cum era odată — apoi nu știu, parc-a plecat că iată-mă-s colea cum zac bătut cu poftă și stâlcit pe tema că te-aș fi iubit nu cu strânsură și saltant de nuntă ci cu ambulant amor ghebos și deocheat cu buza-n pieptul revărsat ce încă-avea miros de lapte și-un rest de dulce ciocolată pe care nu l-am lins de tot când m-ai mințit că-ți e război râzând cu glezna-n palmă strânsă să mi te-arăți cu cracii goi. Și-n timp ce mă prefac uitat, mi te închipui pe-nnoptat cu umbra ta dezbrățișată și-n colț, cămașa șifonată.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité