aspirã dementã cu o constanţã demnã
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi cautã firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar cãuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacã de-a fluturii
apoi desãvârşind cãderile de rouã
prin exerciţiul lacrimii
....................................
eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
nãscãtoare de întrebãri
dar şi toate cuvintele nerostite încã
................................
poate de aceea mã tot mã strãduiesc
sã învãţ tãcerea
precum învaţã munţii sã se ploconeascã
la întâlnirea cu cerul