Înflorit din soare, ca miezul în floare,
Din părul negru chipul tău lună
Îmi lumină în bolta privirii.

Tu, ți-l sprijini în palma dreaptă și,
Suspendată, îl lași în tăcerea mâinii
Să se întindă gol din raza luminii.

Aurul tău pe brațe, pe sâni, pe gât,
În unghii înrădăcinând îngălbenește.

Chipul tău, împodobit cu plete negre,
E o lună nouă ce în ochi îmi crește.

Mult aur! Prea mult aur îmi dai privirii!
Aud cum arde pierind de fiece dată când
Zvâcnește în piept din carnea inimii.