Nu s-a ales nimic de viața mea,
decât aceste versuri,
pe care le-am muiat în lacrimi și în sânge,
din ochii și din venele nătânge,
mai înainte de a le transcrie
pe hârtie,
scriindu-le cu pana aripilor unui înger
cu ele voi păși, până la capăt
pe această lume,
când zilele îmi vor fi rele,
dar și bune
și poate chiar și-atunci când sufletul
o să îmi zburde printre stele,
sau numai prin caverne,
mă vor călăuzi,
până-ntr-acolo unde drumul mi se va sfârși,
chiar mai departe,
ori nu am scris decât cuvinte moarte
și-atunci, la ce mi-a folosit
atâta trudă de Sisif,
atâtea stoarceri și zdrobiri de suflet,
de multe ori împinse pân' la urlet.