e răcoarea aceea
care face trandafirii să lase capul pe spate
să se deschidă, gemând
înainte de-o furtună de vară.

pielea noastră miroase
a fructe înghețate,
mișcarea unei frunze face
lumina lunii să pară
un gândac de argint
pe pielea ta înnoptată.

te privesc
dormind
răstignit în fricile tale în lumile tale
ca un roi de furnici
din copilărie.

pereții te privesc odată cu mine
o stea fixă clipește lângă gura aceea albă
perfect rotundă
de pe cer
și pare
că intrăm în nemurire.

în liniștea asta
ascult sângele corpului tău cum cântă și
lumea, acum
e atât de blândă
cu mine.
prin pleoapele tale întinse se revarsă
a doua natură
a lumii

și niciodată nu am mai simțit
atât de multă
frumusețe