îmi iubesc sufletul cu chip de vioară
cântă iubirea, durerea, frumosul,
se închină la lumină ca la o minune,
plin de evlavie și de mirări.

își plânge perechea plecată la stele,
lacrimile transpar în bemoli și diezi,
au prins rădăcini gândurile lui,
în pământul iubit, de ploi îngrijit.

mi-am închiriat sufletul ca pe o pensiune,
oamenilor dragi din viața mea,
așa nu mă mai simt abandonată de Dumnezeu
și nici o zi nu o trăiesc inutil.

nu am mari așteptări de la lume,
am extras din ea esențialul vibrant, radiant,
fiecare om se descurcă așa cum poate,
prins în tumultul furtunos al veacului.

din sufletul meu se scurge spre lume,
înțelegerea, iertarea, iubirea și recunoștința.