Pe dinlăuntrul sufletului meu,
locuiesc într-o casă cu multe etaje,
care mai de care mai somptuoase,
pe care le-am zidit cu greu,
dar timpul mi-l petrec la subsol,
într-un buncăr,
de teamă să nu cad
de la acele înălțimi,
sau structura întregii clădiri
să nu se prăbușească peste mine,
în caz că vine vreun cutremur
ori, pur și simplu, aici îmi este mie cel mai bine,
fiind cu totul ferit de această lume,
pe care prefer să o știu
cât mai departe
de adăpostul meu,
făcându-i loc mai mult Lui Dumnezeu
ca să încapă
în întreg spațiul care-o să ne despartă