mai singur decât liniștea
scăldându-se în largul mării,
în miez de noapte,
bântui pe plajă, îndrăgostit
de toate-aceste suflete,
duhnind a alge,
a piei bronzate
și-a moluște moarte,

epava mării, ce se leagănă în zare,
este atât de neagră,
atâta-i de sărată,
iar sfântul cer îmi lăcrimează
tragic de sub pleoapă