Forme grele urcă drumul,
Duc cavou străin în spate,
Când zâmbesc le șterge fumul,
Dragostea ce-n piept se zbate.

Au grimase-n chip sculptate,
Puncte de reper stâlcite,
De se strâng pe fond de moarte
Epitafuri nerostite.

Că le pasă cum e portul,
Mersul drept îl conturează,
Nature morte redă decorul –
Recviemuri și-o angoasă.

Capul gol pătează cerul,
Agățând vise în stele,
Moartea straie le îmbracă
Pe morminte falduri grele.

Dureri două se strecoară
Dintr-o rană-n altă rană:
Timpul sarea o presară,
Moartea țese-n piept coroană.