Aceste buzunare din care ne alimentăm cu fericire
prin care suflul trenurilor trece
și peste care întunericul aduce lupi teferi,
cine le-a cusut de sprâncenele noastre
și cine le descoase?

Iubeam o fată, iubeam și turbam
călcătorilor le șade bine cu turnul.

Porțile sunt zdravene și muntele, granit și piept.
Ei au plecat spre țara castelelor și a mașinilor care conduc pe partea greșită a drumului.

Visul e doar o fiară
pe care o păcălești
să se ascundă în colțul cuștii ei.

Străzile dedicate,
cu parcuri însângerate,
luna s-a topit și s-a scurs printr-un burlan.

La etajul doi,
în camera din stânga sufletului arcuit
sub pat se ascund vorbele
care odinioară se lăfăiau pe pereți
și înainte de asta ardeau prin trupeți
și înainte de asta, dormitau prin nedrepți.

Pământul, prietene,
e al celor care se cunosc deja cu el.

viitorul închis ca porțile unui oraș uitat în carantină.