Forând adânc în mine-am dat de moarte,
așa cum fântânarii dau de ape,
dând la o parte tot pietrișul,
i-am găsit morții ascunzișul,
de-acum încerc zadarnic să-mi imaginez
c-aș mai avea unde să mai forez,
că aș putea să trec de-această poticnire,
căci adâncimea morții n-o să se mai termine
și, poate, tot ce-mi mai rămâne de făcut
e ca să pun în groapă iar pământ
și să îl las în urma mea tasat,
închipuindu-mi, astfel, că am înviat,
sau să las groapa, așa, descoperită,
așteptând moartea ca să mă înghită,
precum pe-un strop rece de ploaie
țărâna câmpului încinsă de văpaie