a înfipt un gând în pământ
și a așteptat să-l umbrească lumina


soarele i-a scris ecuații
pe nisipul inimii


fântânile tăcerii reflectau cerul vertical,
dar în Alexandria —
lumina îngenunchea,
aruncând umbre ca semne de întrebare


EL… a fost o busolă vie
rotindu-se spre adevăr
cu acul lipit de neliniște


a măsurat infinitul
cu o tulpină și o umbră,
fiindcă nu avea nevoie de stele
ci doar de curajul
de a gândi în unghiuri


cercul nu era o formă,
ci o revelație:
că universul se închide
în cei care îndrăznesc
să-l deschidă.


(cine era El?Ghici?)