alerg, alerg
eu nu pot să merg
decât să alerg.

tu spui – ai venit?
eu confirm: – am venit.
– stai colea! și eu stau.
dar ochii îmi fug,
mâinile-mi tremură,
gândul îmi zboară,
pulsul îmi ticăie.

– e bine când vii.
ai o pace a ta,
specifică, un calm potolit
de a fi;
o tihnă (semeni cu tac-tu),
o isihie. mai stai –
statul cu tine
mă liniștește.

ezit o clipă
cu ezitarea cheii
suspendată în broască.

La un moment dat, plec. Pe scările rezervate vizitatorilor, în timp ce cobor câte trei trepte îmi vine-n cap:

sunt o spaimă
care s-a învățat
cu mersul biped.