Fereastra prin care privesc azi
Este aceiași prin care priveam ieri
Și prin care, poate, mâine la fel voi privi.

Unghiile golurilor cu care mă zgârie
Deschiderea ei
Se agață pe margini
Și scurmă în granit după vise.

În interior, lipsită de îndepărtare,
Se aruncă în sine dintr-o zare în altă zare.

Fereastra aceasta în ochi
Ca pe munte o port.

Înălțare desenată până la cer.
Încarnată în închipuiri prinse în nori
Din arcul întins interior
Netencuită, nemărginită...

Trup de cărămidă ce-și adaugă trup
Ca fluturul zbor din omidă.

Îmi amintesc când nu exista.
Când era doar un desen pe hârtie
Și cum a devenit din gol cuprinderea
A tot ceea ce urma să devină fără să fie!...