Când îmi e dor mă uit pe cer
Și luna eu o privesc,
Ochii-aburiți, vis efemer
Căci și-n odihnă o tânjesc.

Unde-ai plecat, tu, luna mea?
Căci nu aud și nici nu simt,
Dureroasă e tăcerea:
Pretind că-mi place, dar mă mint.

În tăcere, eu, luna mea,
Te admiram și te visam,
Dar iubirea-i așa de grea,
Acum doar visez ce noi eram.

Mereu duc dor luminii tale
Neînlocuită de vreo stea,
Comparată și cu petale,
Ea va fi mereu luna mea.