Mi-am rezemat oasele în rastelul nopţii
Gura îmi miroase a pustiu
În timp ce muşc cu dinţii coasa morţii
Vreau să te chem dar este prea târziu

S-au uscat şi florile din glastră
Unde tu deunăzi le-ai pus
Dragostea atârnă la fereastră
S-a uscat şi ea dar nu ţi-am spus

Luna pe alocuri pare ruptă
Sar bucăţi din ea parc-ar fi stele
Au o traiectorie abruptă
Spre ecuatorul vieţii mele

Nu mi-e teamă încerc să stau drept
Nimic din toate acestea nu mă miră
Îmi desfac chimirul de la piept
Să văd inima de mi-o loviră

Am crezut că totul s-a sfârşit
Dar o bătaie-n uşă se aude
Poate eşti tu să-mi spui cât m-ai iubit
Sau poate-i ploaia de la paparude