E-un strigăt de durere, toamna,
în fiecare frunză, care cade din copac
și-n fiecare fir de iarbă, care s-a uscat,
parcă natura-ntreagă ar fi dusă la tăiere,
precum un animal bolnav,
până și stelele au ceva grav în strălucirea lor,
părând că strigă-n noapte după ajutor,
doar oamenii privesc acest măcel,
ca pe un joc feeric de culori,
până când primul ger
le va deschide ochii,
să înțeleagă
că orice moarte este gravă, pe pământ,
și-n ea murim cu toți,
deodată
ori pe rând,
iar toamna nu-i decât un început...