Dintâi n-a fost nimic... apoi Geneză...
Era un vifor ne-ncetat de șoapte
Și cerul și cu apele stau coapte
Și s-a ivit și omul, bând din teză.

Sub valul unde-i slava cea de noapte
Cu luna de pe marea amoreză,
Cu stelele precum o piuneză
Tihnit-a Domnu-n zorii zilei șapte.

Ne amintim, duminica, la slujbă
De-al Lui travaliu ce a fost fecund
Iar mai încoace într-o Cruce-ascund
Fierbintele divin ținut de cujbă.

Nu îndrăznesc umanul să îl stric
Reamintindu-i urmele de dric.