Un sot e ca o iarbă răsărită, Cu grijă semănată-n primăvară, Îl uzi cu vorbe dulci, cu zâmbet rară, Și speri că mintea lui va fi-nflorită.

Dar vine vaca, urâtă și flămândă, Cu ochii goi și mersul de povară, Și paște tot ce-ai pus cu trudă-n vară— Rămâi cu gluma, iarba e pe gândă.

Așa se duce visul cultivat, În hohote de râs și disperare, Căci prostul nu cunoaște preț sau stare, Ci calcă tot, cu pasul lui stricat.

Morala? Nu hrăni ce nu rodește— Că vaca vine, chiar de nu gândește.