În bucătărie, ciorba s-a sleit, clipește –
ochi leneș sub capacul ciobit.
Ziua se topește încrustând –
vitraliu e acum
sticla pătată.

Bilețele, resturi de timp,
lipicioase
pe blatul rece –
le-aș aduna într-un borcan,
petale frânte de
mă iubește.

Alături – cozonacul sfărâmat,
cu firimituri alergând, zglobii,
să se ascundă de
măturică.

Telefonul pâlpâie pe colțul mesei,
un apel, două – cine
le mai numără?

Frigiderul nu mai scârțâie
disperat,
doar murmură cald,
hipnotic zumzet
pentru doruri
reîncălzite.

Lista de vise și alte
mărunțișuri – pe jumătate mototolită când
râsetele verii se sting și ceața
subțire învăluie blocuri.

Luna rânjește,
mătură firimiturile și
ele alunecă, moi,
în noapte,
ca de fiecare dată.