Pervazul de la icoană,
Înflorit din bumbi de sâmburi
Prinși în scânduri, rânduri, țigle,
Schele, vaze de scânteietoare raze,
Își rodise iar distanța.

Și privea întins spre stradă
Răstignit pe cruci de piatră
Plin de gânduri și pomadă.

Amintire despre cum
Nimănui nu-i mai creștea
Trupul, ochiul și nici suflul
Ce zorind îi înflorea.

Și stătea așa, așa...

Respirând a risipire
Și-agonii agonisind,
Căutând printre pistiluri
Vise lungi și dulci de fructe
Ce visează stafidind...

Strălucitele-i petale
Răspândite peste dale
Licărind ca bob de stele
Din sticla ferestrelor
Mă privesc atrofiind.