M-așteaptă-o soartă grea,
pe care poate n-o pot duce,
aș mai scurta, de s-ar putea,
măcar un pic din cruce,
poverile le-aș împărți cu alții,
dar unde oare îmi sunt frații
de sânge și de suferință
și îngerul de pază, să îmi de-a credință
mă simt încă de-acum
căzut pe drum,
fără putiința de-a mă ridica
și nu mai văd nimic în calea mea,
nici umbră de vreun Dumnezeu,
ca să se pună-n locul meu,
dacă-aș putea măcar ca să renunț la tot,
să fiu asemeni unui mort,
să uit că mai exist,
of, Doamne, cât mă simt de trist
și de înverșunat,
oare aceasta nu e calea care duce sigur către Iad?