Filmul se scrie singur.

Umbrele se adună,
spectatori fără glas.

Lumina pâlpâie,
ca un plămân obosit.

Ferestrele sunt oarbe
în ziduri sfărâmate.

Un copil desenează un soare.
Cercul tremură,
niciodată închis.

Gloanțele cad,
ca nucile sparte.

Un pantof mic
în două mâini calde.
Pantoful tace.

Camera înregistrează praful,
singurul care îmbrățișează scena.

Noaptea înghite zidurile.
Casa devine un gol
în care nimeni
nu mai învață să respire.

Întind mâna,
dar degetele mele
ating doar propria lor umbră.

Tăcerea e un sunet
pe care-l trec cu degetul.