Rămânere 26.09.2025/15.30-15.40

Eram demult plecat pe drumul lung, spre înalt,
Un pelerin umil spre locul sfânt,
Cu nimeni nu imparțeam nimic,
Căci singur pe cărare pășeam acum.
Fusesem mare și totuși mic eram de stare,
M-am înălțat când scump veștmânt am lepădat,
Și-am luat toiagul pribegiei pe-nserat...
Fusese nor și ceață în a mea viață tumultuoasă,
Acum, ajuns la poarta din muntele înalt,
Mă aștepta acolo seninul orelor de-amurg,
Să pot in marea trecere, spre El, să nu ma plâng,
De hainite vremuri ci totul să fie înseninat.
Trecut de vămi și Vamă, mă miram
Că totuși eu incă eram – o Voce-mi spuse:
”Singur n-ai fost, mereu cu tine-am fost,
Și acuma te-am primit: așa ca dar rămâi!”