Fiecare poem e o lacrimă ce izvorăște din rădăcina ochiului.
Acolo de unde privirea crește din ceea ce vede în afara ei.
Un fluture care întâi este vierme și apoi se târăște
Peste obraz de sub pleoapa din marginea
Căreia picură, ca din streașină,
Apele norilor grei.

Poezia, margini de lumi care văd în orizonturi întinderi,
Este o inimă plină de bolți pe sub care curg viitoare
Goluri împlinite din alte goluri în a căror visare
În spirale căutări ale altor adâncuri le cresc,
Zvâcnind ca fulgere în crugul ceresc,
Interior interne interioare.

Și, în fiecare rădăcină din rădăcina ochiului alt poem,
Aici, ca într-un ram al primăverii împodobește
Alt poem parfumat cu îndepărtarea unde
Tot ce poartă în adânc, înmiresmat,
Cât ai clipi dispare și reapare
În același adânc căutat
Unde-înflorește.