Duiosă obișnuință,
întâmplătoare,
neiertătoare,
ce doarme ca ursul
cu botul în palme.

Vioară,
care ieri îmi cântai,
azi stai,
amintire.

Întâi te-am văzut,
iar apoi,
într-o secundă,
te-am aflat.
Mi-ai plăcut,
dar te-am uitat.

Trebuia neapărat
să te pot afla din nou,
din același vechi ecou,
să te uit din nou
sau să mori erou.