Am uitat și am murit.
Ca o picătură-n sâmbătă s-au dus amintirile.
Lumina, în spatele gratiilor,
pironită ca secundele semaforului din Victoriei.

Fascia se tensionează,
nimeni nu răspunde telefoanelor ce sună în beție.
Ochii se golesc de substanță,
într-o ultimă clipire —
nimic din ce-a fost frumos nu mai există.

Ca atunci, lunile de vară
sunt îngropate cu o singură lopată de întuneric,
ce-și varsă amarul pe piepturile noastre.

Se prăvălesc copiii peste oasele înțepenite în timp,
inimile lor saltă de bucurie ca vițeii-n grajd,
dar nicio inimă nu le răspunde din noi —
nicio inimă, suntem goi.