sub bolţile înalte şi aurite
deşi eşti zidit în fiecare bisericã
precum o anã nedumeritã
bãtut în cuie
urcat pe cruce
pictat din lacrimi
cumva trist
printre sfinţii tãiaţi ori rãstigniţi
alãturi de temenele stridente
precum o sirenã
înaintea bombardamentelor

nu ştiu care e menirea mea
poate nu sunt demn de aşa ceva
dar mã bucur sã te aflu simplu
cãutându-mi prin suflet
ca şi cum aş pipãi nemãrginirea
apoi te primesc în inimã
aici de unde mãsor bucuria de a fi
ca pe o minune
în fiecare zi

eu nu te caut mai departe sau mai sus
oricât de înalte ar fi zidirile