Veneau primele ploi de octombrie
şi sfârşitul copilăriei venea;

ştii cum veneau? fix cum vin
ploile lui octombrie.

Ascultam filmele Irinei Margaretei Nistor,
cineva m-a bătut pe umăr ca un controlor de viaţă,
biletul meu era o-nvăluire de plopi cu braţe lungi,
negre, de formol;

acasă, la blocul-cămin de nefamilişti,
familia se lua în pături cu şah,
pături lânoase cât foamea şi frigul,
cineva era rece şi ţeapăn în spânzuratul ăla scos cu de-a sila.

Cred c-atunci am învăţat zborul,
scăpasem de bătaia joasă -
fâl-fâl, fâl-fâl,
mâl-mâl, mâl-mâl.

Dar a dat octombrie mare spălare,
cu mine din adănc și minele de suprafață,
până am pus mâna pe creion, am coborât în mină
şi m-am luat de gât.

Zisu-mi-am sugrumat: Mergem? Mergem!

Şi deodată am împletit urletul peste cuţit,
şi deodată am lins un sânge,
şi deodată n-a mai fost ca altă dată.

Cât dor, câtă risipă, atâta copilărie şi atâta iubire
numai pot s-o zic aşa
numai aşa zic s-o pot,
numai zic s-o pot aşa,
numai aşa pot s-o zic.