vremea frunzelor, mustului, filmelor bune, tăcerii

ne chircim liniştiți, dăm drumul la centrală
este momentul în care ne privim atent pielea
după încă o vară cu soare, noile alunițe, culoarea,
închidem mătasea într-un sipet turcoaz
recitim gândurile,
felul tacticos în care studiem urmele,
toată această lentoare sublimă care ne ia de cap ca un vin rubiniu
noi, nemaivăzuții eroi cu epoleți fragezi de ditirambi
zeițele alungite cu picioare frumoase
regii, reginele profundelor smaralde,
noi, unduindu-ne pe bârna aceasta sticloasă 
pomenind clipa în orişice pocal
în care sângele tropăie impozant
precum un cal de curse.