În liniștea stelelor îmi fac casa, Unde tăcerea împăturește cosmosul în rimă. Privesc cum respirația ta devine rătăcirea unei comete Și leagănă vise care alunecă dincolo de orice timp.

Dorul tău străpunge noaptea ca o dantelă argintie, Un ritual de iubire în zbor șoptit. Repet căldura îmbrățișării tale Și sorb roșeața sărutărilor trimise de lumină.

Nicio orbită nu mă leagă, totuși mă întorc către tine, Atras de gravitatea gândului tandr. Fiecare puls pe care îl trimiți devine o lume nouă, Un mit renăscut, un adevăr pe care golul l-a căutat.

Așa că dormi, poetul meu — lasă stelele să conspire Să te țină învăluit în versuri și dorință blândă.