Parodie după Iertări
de Camelia Morda Baciu

Vreau să mă ierți acum, a zecea oară,
Căci văd că-n loc să mă înjuri, tu taci.
Trecutul meu recent te înfioară,
Și-i clar de ce de ieri ai numai draci.

Azi înțeleg că ție ți-e mai bine,
Când vrei să uiți ce-a fost la început.
De-atuncea am dat iama prin vecine,
Că la mai multe nu m-am priceput.

Să-mi împrumuți un pol, că, din păcate,
Presimt că în tramvai nu pot urca,
Iar controlorii, dacă urcă-n spate,
N-o să mă ierte, chiar de i-aș ruga.

Mă voi ruga plouat, la mănăstire,
La hram, gustând din vin, cu o găleată,
Să se-anuleze lunga despărțire
Și să mai fim uniți măcar o dată.

Iertări

de Camelia Morda Baciu
(poezia originală)

Vreau să te iert acum, încă o dată,
Oricât mă vei zidi între tăceri.
Trecut prin porți închise să străbată,
Unească-ne în ce am fost mai ieri.

Încerc și azi să te-nțeleg mai bine
Cu gândul obsedant de-un început.
Ignor mereu capricii masculine,
Ce niciodată nu le-am priceput.

Îți împrumut iertarea de păcate,
S-o folosești când simți că poți ierta
Și-n spovedanii de-amintiri uitate
La capăt de pământ ne vom ruga.

Ne vom ruga iertarea să ne plouă
Cu stropii mari de apă târnosită,
Spălând blestemul împărțit în două,
Între noi doi și-o viață irosită.