în blocul de alături
dragostea n-are flori pe pervaz
are urme de ruj pe țigări stinse
și perne cu miros de somn nedormit.

se aud certuri prin pereți
un fel de bocăneli în calorifere
de țin tot blocul în reverberații de suspans
și după
o liniște scurtă
ascuțită.

apoi se iubesc
făcând dragoste pe fugă
cu geamul închis
și lumina stinsă
de frică să nu audă vecinii
cum inima le bate a pasiune nebună.

el lucrează de noapte
își aduce mireasma de benzină și metal pe haine
fapt care o excită și mai tare
își aruncă stângaci bocancii de la intrare
se grăbește să îi ofere pe 5 secunde
căldura care i-a lipsit toată ziua.

între timp ea îl așteaptă
cu ochii umflați de oboseală
și cu mâinile reci de absența lui
îi încălzește mâncarea la microunde
și-și încălzește speranța la aceeași temperatură.

au un copil
construiește din cârlige pentru rufe
diferite obiecte stranii
și desenează cu creioane rupte
soarele gri lângă un bloc galben.

într-o seară
l-am auzit întrebând:
„Mami, de ce sunt triști pereții?”
și ea a spus doar „Șșșt”
pentru că unele adevăruri
se ascund sub straturi subțiri
și vechi de tencuială.


când se ceartă vesela se sparge
ca promisiunile înainte de plecarea la serviciu
iar cuvintele dor mai tare decât nașterea copilului
după aceea
ea strânge cioburile cu mâinile goale
el aprinde altă țigară la fereastră
iar dragostea lor rămâne între ei
neexplicată
nedesăvârșită
misterioasă
și vie ca în prima zi.

noaptea târziu
când orașul își stinge luminile
îi aud respirând în același ritm
făcând planuri pentru o zi care încă nu venise.

dragostea din blocul de alături nu e frumoasă—
e rezistentă
există.