toamna asta plesnește din plin
are o vijelie de griji
îmi tulbură somnul ca un strugure zdrobit
viespile roiesc grămadă
înțepăturile cu gust de dulce dor
ca și cum rănile mele s-ar transforma în oțet
pe care noaptea s-ar oferi să-l soarbă pe gâtul unui coșmar
umbrele pe piele sunt vineții
din ele cresc triste și necoapte câteva gânduri
smulse brutal de pe ramuri
galbene și fragile frunze se adună la geam și clevetesc despre cum e să fii prins în
minciuna unei iluzii
o plasă de mătase croșetată de un păianjen uriaș
prin ochiurile căreia abia de-mi mai zăresc inima
nici nu cutez să dau mai tare lumina lunii
noaptea e zidul care se vede de pe soare
tot mai solid în mine