Iubindu-te pe tine, se-oprește lumea-n loc,
Și tot ce pare umbră devine iarăși foc,
Din tăceri se naște cântec, din pași, o melodie,
Și-n suflet mi se-ntinde o dulce veșnicie.

Ești dorul care arde în nopți fără hotar,
Și glasul ce răsfrânge lumina unui har,
Când spui un simplu „vino”, se-nclină universul,
Și-mi pare că în tine își caută realul versul.

Ești liniștea din care cuvântul se ivește,
Și cerul din privire, când totul se topește,
Iubindu-te, iubite, nu știu de ce trăiesc
Dar știu că-n tine toate în mine se unesc.

Și dacă într-o clipă s-ar stinge tot ce sunt,
Rămâne dorul tău, eternul meu cuvânt,
Căci viața mea e simplu: un drum spre mâna ta,
Și-n fiecare pas, iubirea ta, a mea.