Toamnă

Plină de mister te-arăți,
Vii cu pasul lin, nu bați.
Intri-n viața tuturor,
Îmbrăcată-n ploi și nor.

Toate-n jurul tău se zbat,
Sufli vânt și frunze cad.
Simt în suflet nostalgii,
Despre timp și nemuriri.

De rugină și de dor,
Îmi șoptești ușor ușor…
De sfârșit îmi amintești,
Cum de veacuri pribegești.

Pe spinare simt fior,
Și te văd cum te cobori,
În ureche-mi cânți duios,
Cum pe aici, tu ai mai fost…

Vii cu nopți la felinar,
Zile scurte și brumar.
Toate le omori în drum
Și surâzi zeflemitor.

Nu ai milă? Nu te dor,
Cum păsările fug în zbor?
Chiar și soarele se dă,
Nu se pune-n calea ta.

Dar așa a rânduit,
Domnul Dumnezeu iubit,
Că natura a murit,
De când omul a greșit!