camera miroase a metal fierbinte și ulei de măsline
pe masă Ana uitase caietul cu literele pătate de lacrimi
și roase cu mâneca
din graba exodului în potop.

afară vântul împarte străzile în fragmente
le pune unul lângă altul până când orașul pare un cadru de două secunde.

frunzele au fost luate de apă
și duse spre gurile de canalizare
unde își pierd nervurile
iar culoarea rămasă e o pastă verzuie /
vie / călcată în picioare de cei care se grăbesc acasă.

Ana scria
despre drumul sub coastă
nisipul amestecat cu cioburi
și mâna fratelui agățată de geanta mamei
în timp ce valurile
veneau să-i ia nopțile nedormite.

***
pe pervazul ferestrei
trandafirul uscat își lăsa petalele să cadă în ghiveci
una câte una
lent
precum ar fi avut tot timpul din lume
să se golească.

m-am ridicat
am privit pe geam spre orașul leneș
razele îi mutilau străzile
umbrele păreau când mai mici
când mai mari
când mai puțin umbre și mai mult pete de cerneală.

părea un caleidoscop în care fiecare imagine era însăși semnul
și izvora într-o altă imagine cu un nou înțeles.

am lăsat caietul deschis
la pagina iubirii
să respire fără redundanța metaforelor
cuvintele să iasă prin fereastră
să se amestece cu fumul
care urcă de la fabrica din vale.

poate cineva va intra în încăpere
și va vedea acele rânduri
și-și va aminti
de propria lui coastă
de propriul lui nisip
mâna care o ținea pe mama strâns
înainte să se despartă.

am închis ușa în urma mea
lăsând în spate
mirosul de metal și de ulei de măsline
paginile deschise
trandafirul care continua să moară
cu aceeași tandrețe lentă
în care ne atingem toți.